Spre pustia lăuntrică

De multe ori am fost victimă a înșelării celui viclean, și chiar dacă aflasem că se întâmplă din cauza lipsei smereni­ei, n-am reușit prea multe în acest sens, întrucât smerenia nu se dobândește ușor, ba chiar cel mai greu dintre toate. „Înșelare este orice gând stăruitor care-ți spune că ești ceva, care te înalță fie și numai puțin deasupra aproapelui, sub orice motiv ar fi, credința că tu ai agonisit un dar (sau că-l vei agonisi) și după aceea, strădania prostească de a nu pierde darul. De pildă, ne închipuim că ne-am agonisit smerenia, și apoi ne străduim în mod egoist să nu pierdem darul prin tot felul de smerenii ridicole de care râde dracul de se îmbolnăvește.“ sursa citatului: Internet Să lăudăm cu evlavie pe Sfântul Apostol Andrei, azi prăz­nuit. „Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!“

„De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele“ (Ioan 14,15) Și nu numai pe cele care ne convin, ci pe toate. Pentru câte lucruri grele ne ostenim, despre care Mântuitorul n-a spus nimic și totuși ne străduim din răsputeri să le împlinim. Dar când este vorba de cuvântul Domnului, cu cât mai mult tre­buie să-l împlinim, mai ales că este vorba de mântuirea su­fletului? Avem oare ceva mai de preț decât sufletul? „Cum să lăsăm noi fie şi o singură osteneală pentru sufle­tul nostru, singura noastră avere pe care mormântul nesă­tul nu o înghite? “ ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici. Așadar, în acest fel, prin păzirea și împlinirea poruncilor, se poate cuantifica iubirea ce o avem pentru Hristos. Nu este de ajuns a spune „Doamne, Te iubesc!“, sau „Eu am o mare dragoste pentru Hristos“, ci este necesară osteneală multă spre a înfăptui ce ne-a cerut în mod expres Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Văzându-ne silința, ne va da și puterea necesară și o fărâmă din Dragostea Lui cea adevărată,...

Astăzi am recitit unele dintre multele scrieri ale Părintelui nostru Arsenie, apoi am revăzut filmul cu prezentarea pictu­rii de la Biserica Drăgănescu, prezentare făcută de Părintele Bunescu, pe care am avut privilegiul și onoarea să-l cunosc cu ocazia vizitei făcute cu soția la Drăgănescu, când cu deo­sebită amabilitate a venit cu noi la Biserică pentru a ne pre­zenta, cu multă răbdare, întreaga pictură. Am mai fost încă o dată cu fiul nostru, când la fel, cu multă amabilitate a venit să ne prezinte pictura. Mergând la casa Sfinției Sale să-l rugăm să ne arate Biserica, atunci cunos­cându-l și pe R., i-a spus că nu-i place de el fiindcă-i prea spiritualizat. A fost o glumă care ne-a picat bine. Amintiri de neuitat. Dumnezeu să-l odihnească pe Părintele Savian Bunescu împreună cu Sfinții, cu Părintele Arsenie, cu R. și cu E.! Am urmărit online Sfânta Liturghie și parastasul ridicat pentru Părintele Arsenie la Biserica Facultăţii de Teologie din Arad. Mai târziu am găsit pe net o fru...

„Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr“ (Ioan 4, 23). „A ne ruga în duh înseamnă a ne înălța cu mintea și cu su­fletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugă­ciunea făcută cu mintea din adâncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lu­crarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeiești, adi­că a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet și din trup. Când mintea se înalță nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este par­tea văzută se ostenește la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creștinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh și în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh și în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa și nu va lucra și cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci po­runcile lui Dumnezeu sunt adevărul, după mărturia Sfintei Sc...

În majoritatea lor, stimulii care afectează atenția omului zi­lelor noastre sunt meniți s-o dirijeze spre exteriorul lui. O întreagă industrie este axată pe dezvoltarea și promovarea unor tehnici, extrem de performante, care să abată atenția de la cele esențiale vieții lăuntrice, atrăgând-o spre exterior prin culori multiple, poze (foarte calitative), știri în flux, re­clame ticluite, muzică, emisiuni, filme, divertisment, etc. Aproape toate țintesc mintea logică (rațiunea), pe care o țin ocupată cu cele ale lumii exterioare și materiale, fără a-i în­gădui răgazul unor evenimente metacognitive care să-i soli­cite atenția lăuntrică. Oricât s-ar osteni omul în exterior, nu se alege în final cu nimic, dacă nu-și îndreaptă cu putere și nădejde energiile spre lucrarea din lăuntru (ca nevoință lăuntrică), acolo unde se primește harul. Nevoința lăuntrică este nevoința rugăciu­nii, a smereniei și a dragostei și este știut că nu poate fi ter­minată într-un timp finit, ci durata ei este nedeterm...

Oare vorbește inima, când se spune neîncetat rugăciunea? Se dedublează mintea omului (mintea cea obișnuită), sau o spune mintea‒nous , cea a inimii duhovnicești, a cugetului și a iubirii, despre care am mai pomenit? Sunt întrebările inerente ale unui începător. Citim despre atâtea feluri de a deprinde rugăciunea, de a ajunge la a o auzi spunându-se singură . Parcă seamănă a personificare, dacă rugăciunea devine „cineva“ care vorbește. Citim sau auzim că mintea omului coboară în inimă. S-ar putea spune și așa, neexplicând prea mult, ci crezând pur și simplu și practicând. Omul modern, și poate prea rațional, vrea explicații mai concrete, întrebându-se ce se întâmplă cu gândirea când mintea coboară în inimă? De fapt, nu este vorba despre coborârea minții, ci despre concentrarea aten­ției, care trebuie fixată pe zona inimii atunci când spunem rugăciunea, dar obișnuit i se spune coborârea minții în ini­mă . Sau ne putem întreba, dacă nu cumva ni se dedublează min­tea ‒ una rămânând rați...

Cu toții am avut parte sau avem parte de suferințe. E greu să găsim soluția potrivită pentru a mai ușura starea de sufe­rință sau de a scăpa de ea. Deținuții noștri din temnițele co­muniste, care au avut parte de cele mai cumplite suferințe, unii devenind martiri, iar alții supraviețuind prin mila Domnului, sunt pildă de urmat în privința învingerii suferinței. Voi reda un minunat răspuns la întrebarea „Cum putem ac­cepta suferința?“, întrebare pusă doamnei Aspazia Oțel , una dintre strălucitele studente ale lui Lucian Blaga la Cluj, fiică duhovnicească a Părintelui nostru Arsenie Boca, și care a făcut 14 ani de închisoare, până în 1962: „Suferința trebuie transfigurată. Și suferința se transfigurea­ză prin acceptare. Trebuie să găsești o motivație pentru su­ferință. În momentul în care găsești mobilul suferinței, ești salvat, pentru că ai acceptat. Din momentul acela, suferința devine o bucurie, devine o onoare. Îți dai seama că Iisus a luat o linguriță din suferința Lui și ți-a dat-...

Astăzi am recitit mai multe pagini din cartea Mărturii din viața monahală. Oare sunt mulți care pot gândi cum ne în­deamnă Sfântul Iosif Isihastul să o facem? „Când pui moartea în fața ta și o aștepți în fiecare clipă, aceasta fuge departe de tine. Când îți este frică de moarte, atunci aceasta te urmărește continuu. Am înmormântat trei tuberculoși nădăjduind că se va lua boala și la mine. M-am îmbrăcat cu haina unui muribund, dar moartea fugea la cei care se temeau de ea. Sunt bolnav de o viață întreagă. Nu am luat nici un medicament. Am mâncat ceea ce era con­traindicat insistent. Și unde-i moartea?“ Sfinte Iosife, roagă-te lui Hristos-Dumnezeu pentru noi!

Toate sunt ale Tale, Doamne. Ce am eu să nu fi primit? Și eu sunt al Tău, m-ai dat cu împrumut lumii. Părinții mei au dorit, fără să știe pe cine, iar Tu m-ai dat pe mine lumii, prin ei; Dragostea Ta prin dragostea lor. Atâtea frumuseți, atâtea lucruri minunate am primit și le-am prăpădit. Și nu e vorba doar de lucruri, ci de inima curată, de sinceritatea și neprihănirea copilăriei, de sentimentele și emoțiile adolescenței și multe altele. De mi le vei cere îna­poi, nădăjduiesc că mă vei ierta că nu le mai am, dar cău­tând, în timp, Te-am aflat pe Tine, Dragoste mai presus de fire, mai presus de cuvânt. Nu vreau să mă mai despart de Iubirea vieții mele, de Bucuria inimii mele, de Tine, Iisuse al meu! Cum nu Ți-ar aparține inima mea ce o am de la Tine? Dar viața mea toată? Ce mă fac eu, Doamne, fiindcă viața ce mi-ai dat-o curată, nu mai este așa? Vai mie! Dar nu mă las de Tine. Te voi slăvi oriunde aș fi. Slavă mi­lostivirii Tale, Doamne!

Când ne dedicăm numai și numai rugăciunii, s-o spunem cu mult dor de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. O spunem rar și clar, meditând la Domnul nostru, la Iisus al nostru, la binele făcut oamenilor și mai ales nouă, la minu­nile descrise în Sfânta Scriptură, etc. (dar fără imagini men­tale). Ne vor impresiona până la lacrimi, iar dorirea apropie­rii va aduce Harul în inimă. Chemarea ce o facem cu sinceritate, cu iubire adevărată și necondiționată, va preface cu timpul meditația în contemplație. Ce minune! Totul să fie lin, ca o suavă devenire întru cele fericite, fără prea multă sau deasă gândire la cel rău. Să piară gândul rău. Să-L iubim pe Hristos fără frica de cel rău. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul ne spune că se poate. Totul să se petreacă în liniște lăuntrică, în pace cu lumea, în iertare generală, în iu­bire cu toți, în smerenie și fără silnicie. „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale!“

Doa mne Ii su se Hris toa se, milu ie ște-mă! Forma cea mai uzuală a rugăciunii. Am subliniat silabele care se accentuea­ză. De ce? Pentru a avea un tact, un ritm, care tre­buie să fie lent și zicerea (cu gândul sau cu vocea) cu multă atenție – îndreptată spre piept. Cu metanier sau fără, se repetă în tot timpul disponibil. Me­tanierul, la început, folosește atât pentru tact cât și ca numă­rătoare. Ca numărătoare se folosește și când primim canon pentru efectuarea unui anumit număr de rugăciuni. Evidența numărului de metaniere parcurse se ține de obicei pe dege­te. Tactul mai poate fi întreținut de ritmul pașilor, al inimii (când o simțim) sau de respirație etc. Rugăciunea se poate spune și simultan cu o înregistrare au­dio (tot ritmată), până ritmul devine remanent în „urechi“. Până aici am folosit mai mult mintea‒logiky, având atenția distribuită. Totuși, atenția pe piept ne va ajuta mult în conti­nuare. Acestea sunt tehnici care aparent nu au legătură cu duhovnicia, deși să nu ui...

În continuare mă voi referi tot la probleme, să le zicem, teh­nice, privind rugăciunea neîncetată. Suntem obișnuiți să considerăm sediul minții-logiky ca fiind creierul, deci în zona capului. Dar ținând cont de zicerea „unde-ți este aten­ția, acolo îți este și mintea“ , ne dăm seama că mintea nu este legată organic de creier. Creierul este o memorie și un procesor de informații folosind materia, dar să nu uităm că sufletul pleacă cu toată informația procesată și memorată, atunci când părăsește trupul, deci fără suportul material. Se poate deduce că și mintea ‒ logiky aparține sufletului.  Înseamnă că sufletul are două minți cu așezări diferite în cadrul trupului: logiky în zona capului, iar nous în zona pieptului, (deși nu fixe, ci relative, după cu s-a văzut - logi­ki unde ne este atenția, iar nous unde ne este dragostea). Cele două minți, având funcții distincte, pot fi totuși armo­nizate spre o împreună lucrare a rugăciunii inimii. La înce­put împreună, apoi după un susținut e...

Ce cred eu despre această, des întâlnită, sintagmă în practi­ca ortodoxă? Voi porni de la o afirmație destul de lămuri­toare – „ unde îți este atenția, acolo e și mintea “. Aparent simplu, dar devine greu în practicarea rugăciunii inimii.   Știind că nu se poate ține permanent atenția pe inimă, încerc să redau ce am citit sau am primit în legătură cu această lu­crare.   Inima despre care se vorbește în rugăciunea lui Iisus, sau în rugăciunea inimii, nu este inima trupească, ci inima duhov­nicească. După unele scrieri ale Sfinţilor Părinți, această inimă are sediul în piept, incluzând și inima trupească. Crește deodată cu bucuria și iubirea omului, mai ales cu bu­curia în Domnul și cu dragostea pentru El și poate deveni mai mare decât omul, atunci când simte Împărăția întru ea. Bineînțeles că vorbim despre lucruri metafizice și toate acestea trebuiesc luate duhovnicește, altfel le putem consi­dera bazaconii.    În privința minții, Sfinţii Părinți vorbesc despre o m...