Pr. Arsenie Boca – 31 de ani de la mutarea la Domnul

Astăzi am recitit unele dintre multele scrieri ale Părintelui nostru Arsenie, apoi am revăzut filmul cu prezentarea pictu­rii de la Biserica Drăgănescu, prezentare făcută de Părintele Bunescu, pe care am avut privilegiul și onoarea să-l cunosc cu ocazia vizitei făcute cu soția la Drăgănescu, când cu deo­sebită amabilitate a venit cu noi la Biserică pentru a ne pre­zenta, cu multă răbdare, întreaga pictură.

Am mai fost încă o dată cu fiul nostru, când la fel, cu multă amabilitate a venit să ne prezinte pictura. Mergând la casa Sfinției Sale să-l rugăm să ne arate Biserica, atunci cunos­cându-l și pe R., i-a spus că nu-i place de el fiindcă-i prea spiritualizat. A fost o glumă care ne-a picat bine. Amintiri de neuitat. Dumnezeu să-l odihnească pe Părintele Savian Bunescu împreună cu Sfinții, cu Părintele Arsenie, cu R. și cu E.!

Am urmărit online Sfânta Liturghie și parastasul ridicat pentru Părintele Arsenie la Biserica Facultăţii de Teologie din Arad. Mai târziu am găsit pe net o frumoasă prezentare a parastasului ridicat la Mănăstirea Prislop, în prezența a trei ierarhi și a unui numeros sobor de preoți, monahi, mo­nahii și pelerini.

Redau un citat din cuvântul PS Daniil Stoenescu. „Să aveți cinci priorități în viața duhovnicească de zi cu zi: pocăința ninivitenilor, canonizarea Părintelui Arsenie, asumarea morală a societății de azi, trăirea în lumina atotprezenței lui Dumnezeu și actualizarea dogmei de ședere alături de Dumnezeu“.

Și acum două citate, din înțelepciunea Sfântului Părinte Arsenie, din care se pot trage învățăminte și care mi-au folosit de multe ori:

„Dumnezeu e cu noi şi ne poartă de grijă de mântuire. Ca atare nu avem nicidecum dreptul să dăm vina pe nimeni de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă. Dimpotrivă, ştiind ros­tul necazurilor, putem să ne rugăm pentru cei ce ne bleste­mă, putem face bine celor ce ne fac rău, căci în realitate ne fac bine. Totul este să ştim şi să credem că Dumnezeu îngă­duie să vină necazul şi nu întrece măsura de trebuinţă, Tatăl nostru fiind drept şi iubitor de oameni“.

„Făptura cea nouă cu înnoirea minţii, care nu se mai teme de lume, de logica cruţării şi menajării de sine, de nici o sabie pământească - nu se mai teme de moarte. «Sabia» a «tăiat» mlădiţele sălbatice, «focul» a tămăduit fi­rea de frică - nemurirea a devenit mai evidentă ca moartea. Moartea pentru cauza lui Hristos a devenit fericirea intrării în Împărăţia cerurilor“.

Îmi amintesc o noapte în care am privegheat, cam două ore, la mormântul Părintelui Arsenie. Era prin 1993. Am înnop­tat la Mănăstirea Prislop și i-am cerut binecuvântare PS Da­niil Stoenescu (pe atunci duhovnicul Mănăstirii Prislop) să merg în noaptea aceea să priveghez la mormântul Părintelui Arsenie. Mi-a dat binecuvântare și m-a atenționat să știu că mă vor lătra câinii de la oi, dar nu vor trece peste pârâu. Așa a fost.

Pe la 11 seara am ajuns la mormânt. Singur în pădure și mai ales singur într-un cimitir în toiul nopții. Se auzeau păsări de noapte, mai cădeau crengi în pădure și cu toate acestea, nu s-a ivit nicio teamă în sufletul meu și nu pentru că aș fi un curajos. Era o experiență inedită pentru mine. Stăteam pe un butuc lângă mormânt și mă rugam.

Preocupat de energiile create și necreate, am început a plimba palma mâinii drepte pe deasupra mormântului. La un moment dat, într-un anume loc, mai exact pe latura drea­ptă a crucii de flori (văzută dinspre picioare), acolo unde pe verticală ar fi inima, palma mea a început să se încălze­ască și să pulseze. Nu m-am speriat, dar am încetat căutările curiozităților mele, fără să mă gândesc că ar trebui să-i spun Părintelui Daniil.

Am mai stat și m-am rugat până pe la ora unu și apoi am coborât. Dimineața, Părintele Daniil m-a întrebat cum a fost. I-am spus în linii mari experiența mea, fără să-i pome­nesc despre episodul cu palma. Părintele m-a întrebat ce-am mai făcut, am mai zis eu câte ceva. Și iarăși, și iarăși - „ce-ați mai făcut altceva?“. I-am spus într-un final ce-am mai făcut, cu oarecare teamă că voi fi certat. Părintele, aproape bucuros, mi-a zis: „păi și normal, acela este FOCUL VIU AL SFÂNTULUI!“. Nu m-a oprit de la a povesti și altora despre această minunată experiență.

Mulțumesc Sfântului Părinte Arsenie că mi-a descoperit ceva atât de ieșit din comun, doar pentru curiozitatea mea, nu pentru vreo credință puternică, nu pentru vreo vrednicie, ci mai mult pentru necredința mea și dorința de a afla. M-a marcat!

Mulțumesc și PS Daniil pentru tact, intuiție (vedere) și des­chidere!

Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te pentru noi!