Cuvânt înainte și Prefață

 Postare cu prezentarea cărții:

Cuvânt înainte

 

Aceste file de jurnal duhovnicesc ale lui M.N. nu sunt altceva decât frânturi de pași tremurați, înfrigurați, ră­niți, dar și frumoși și veseli ai întoarcerii Acasă, pline de dor și de lacrimile amare și urzitoare de pocăință.

Dar sunt și pașii cercetători, cugetători și iscoditori pe meleagurile Țării Făgăduinței, în care curge miere și lap­te.

E aici o cărare căutătoare a Împărăției celei Cerești, un drum al Emausului, a călătoriei cu Domnul, când arde inima în focul aruncat pe pământ, și o întâlnire cu Cel iubit. Este aici o Cântare a Cântărilor de iubire mistică, atât de veche și totuși atât de nouă, dintre Mirele Ceresc și Mireasa Inimă.

Citind aceste file, care de 18 ani răzbat spre vremea de acum, trăiești puternic sentimentul participării la desco­perirea „arheologică” pompeiană, în structura sufletului ars, însă nu de lava nimicitoare, ci de focul cel care arde, dar nu mistuie, răspândind lumină necreată.

În greul urcuș al clipelor rugăciunii și căutării asidue filocalice se descoperă poieni taborice și se ating vârfuri în care Duhul strigă „Avva! Părinte! cu suspine negrăite”.

Sunt, până la urmă, aceste file de jurnal duhovnicesc un uriaș suspin după Împărăția cea Neclătită și o împărtăși­re tainică încă de aici și de acum.

Să gustăm deci și noi din bucuria acestui frumos ur­cuș al pustniciei lăuntrice!

Pr. Lect. univ. Dr. Ştefan Negreanu

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad – Facultatea de Teologie

 

 ***

Prefaţă

Când am început să citesc primele file ale acestui jurnal duhovnicesc, trebuie să recunosc că nu am fost prea încântată. Am citit aproape toate poeziile fratelui M.N., care mult m-au bucurat, şi parcă mă temeam că acest jurnal nu se va ridica la nivelul poeziilor. Dar m-am înşelat.

Pe de altă parte, aşa cum mărturisea Oana Pellea în al său jurnal, „omului îi face bine să gândească şi să scrie, îşi vede şi material gândurile, ceea ce iar este bine. E ca şi când te părăsesc şi intră în altă realitate. E ca şi când elibe­rezi nişte păsări din colivie, şi ele îşi iau zborul. Pe cine vor întâlni în drumul lor? Nu mai e treaba ta. Vor întâlni pe cine trebuie să întâlnească“. Cred că atunci când a fost sfătuit de Părintele Duhovnic să-şi publice aceste gânduri şi a primit cuvântul, cele spuse de Oana Pellea se potrivesc şi fratelui M.N.. Mai ales că acest jurnal este unul duhovnicesc. Cei care am citit sau vom citi cugetările fratelui M.N. am văzut sau vom vedea continua dorire a fratelui nostru după Hristos. Vom vedea autocritica şi cercetarea sinelui pe care le face cu multă acrivie, fără menajamente şi cu multă lucidi­tate.

Aşadar, pe măsură ce înaintam tot mai mult spre „pustia lăuntrică“ a fratelui M.N., mi-am dat seama că exis­tă aici o puternică forţă duhovnicească, dată în primul rând de căutarea cu ardoare a cheii cu care să deschidă uşa rugăciunii inimii, ca apoi să ajungă la Împăratul inimii, Hristos Domnul. Fără să minimalizăm şi multe alte teme foarte importante la care bine şi frumos a meditat fratele M.N., vom insista pe rugăciunea inimii, pentru că - sper să nu supărăm pe nimeni - mulţi suntem deficitari la acest ca­pitol.

„Veșnic începător întru ale duhovniciei“, autorul acestui jurnal ne arată că nu este deloc uşoară practicarea acestei rugăciunii: „Îmi dau seama că am intrat pe un teren total necunoscut mie și extrem de greu accesibil“. Că nu se poate porni la acest drum fără un povăţuitor, că nu este lip­sit de căderi şi chiar de înşelare: „Inima mea nu este o ini­mă «străpunsă» și «zdrobită». Mi-a plăcut să plâng. Asta-i înșelare, ca să cred că așa-i dulceața rugăciunii însoțită de lacrimi (...). E clar că am fost înșelat. Până la proxima întâl­nire cu Părintele Duhovnic, voi lăsa lucrurile să curgă de la sine, eu concentrându-mă doar pe rugăciune“. Şi că necesită multă perseverență şi multă răbdare: „Dă-mi, Doamne, răb­dare întru așteptarea Ta!“

Un alt aspect pe care aş vrea doar să-l sesizez, lă­sând la îndemâna celor care vor citi jurnalul descoperirea lui, este cel al teoretizării, dacă pot spune aşa, adică al cău­tării şi cunoaşterii diferitelor tehnici sau moduri de a însuşi această rugăciune. De asemenea, M.N. demonstrează, cu argumente puternice, fascinante, îndrăznim să zicem, că nu este deloc lipsit de importanţă să ştim că „sufletul are două minți cu așezări diferite în cadrul trupului: logiky în zona capului, iar nous în zona pieptului, (deși nu fixe, ci relative, după cum s-a văzut – logiki unde ne este atenția, iar nous unde ne este dragostea). Cele două minți, având funcții dis­tincte, pot fi totuși armonizate spre o împreună lucrare a ru­găciunii inimii. La început împreună, apoi după un susținut efort (silință, nevoință și asceză) și prin Harul primit ca răs­plată, rugăciunea este preluată de mintea nous, devenind neîncetată, noetică“

Am putea să aducem înainte şi alte lucruri, dar ne oprim aici, că şi aşa lung şi slab ne este cuvântul.

Spunem, la final, că cel ce şi-a pus încrederea în Domnul, şi nu în sine, nu va fi ruşinat, cum nu a fost nici autorul acestor file de jurnal: „Când mă plimb, Rugăciunea pornește singură. Mă trezesc din gânduri auzind-o. Mi se pare minunat. Mare este Dumnezeu și în veac este mila Lui!“

Avem nădejde că fratele M.N., cugetând la legea Domnului ziua şi noaptea, după cuvântul psalmistului, „va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi toate câte va face vor spori“, iar gân­durile sale bune vor întâlni pe cine trebuie să întâlnească, vor bucura pe cine trebuie să bucure şi vor lumina pe cine trebuie să lumineze.

Amin!

Monahia Teofana Matei

Veți găsi pe acest site câteva subiecte tratate în carte.