Practica

Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Forma cea mai uzuală a rugăciunii. Am subliniat silabele care se accentuea­ză. De ce? Pentru a avea un tact, un ritm, care tre­buie să fie lent și zicerea (cu gândul sau cu vocea) cu multă atenție – îndreptată spre piept. Cu metanier sau fără, se repetă în tot timpul disponibil. Me­tanierul, la început, folosește atât pentru tact cât și ca numă­rătoare. Ca numărătoare se folosește și când primim canon pentru efectuarea unui anumit număr de rugăciuni. Evidența numărului de metaniere parcurse se ține de obicei pe dege­te. Tactul mai poate fi întreținut de ritmul pașilor, al inimii (când o simțim) sau de respirație etc.

Rugăciunea se poate spune și simultan cu o înregistrare au­dio (tot ritmată), până ritmul devine remanent în „urechi“. Până aici am folosit mai mult mintea‒logiky, având atenția distribuită. Totuși, atenția pe piept ne va ajuta mult în conti­nuare. Acestea sunt tehnici care aparent nu au legătură cu duhovnicia, deși să nu uităm că repetăm o rugăciune esenția­lă.

De acum, să încercăm să citim (ceva din canon, de ex: para­clisul, acatistul sau psaltirea – pentru că le-am citit de multe ori și le parcurgem mai ușor), spunând ritmic rugăciunea, sau dacă nu se poate spune continuu, măcar la semnele de punctuație. Trebuie să credem, chiar ca autosugestie, că se spune din piept. În singurătate se poate spune șoptit sau fo­losind corzile vocale. Când o predăm buzelor și limbii, o vom auzi de la un nivel mai jos. Dacă o spunem cu voce, caz în care sunt utilizate și corzile vocale, vom simți și o ușoară vibrație în piept - un ajutor important pentru percep­ția spațială.

E ca și când avem căști stereo și auzim într-o cască ce ci­tim, iar în cealaltă rugăciunea, doar că acum sunt pe verti­cală și nu pe urechi ci, una în zona minții‒logiky, iar a doua în zona minții‒nous. După o perioadă, având atenția și pe piept, vom afla măcar un ritm acolo. Este un progres important. Să continuăm să avem atenția pe piept așa cum o avem pe o rană pentru grija de a nu ne lovi la locul cu prici­na. Devine o atenție aproape subconștientă. Vom încerca să spunem rugăciunea și citind altceva decât canonul, precum și făcând alte activități.

Cu perseverență (silință, râvnă, răbdare), în timp, Harul va lucra și vom culege roadele. Adică, mintea‒nous va pre­lua rugăciunea pe care o va spune continuu, în Duhul.