Cine spune rugăciunea neîncetată?

Oare vorbește inima, când se spune neîncetat rugăciunea? Se dedublează mintea omului (mintea cea obișnuită), sau o spune mintea‒nous, cea a inimii duhovnicești, a cugetului și a iubirii, despre care am mai pomenit?

Sunt întrebările inerente ale unui începător. Citim despre atâtea feluri de a deprinde rugăciunea, de a ajunge la a o auzi spunându-se singură. Parcă seamănă a personificare, dacă rugăciunea devine „cineva“ care vorbește.

Citim sau auzim că mintea omului coboară în inimă. S-ar putea spune și așa, neexplicând prea mult, ci crezând pur și simplu și practicând. Omul modern, și poate prea rațional, vrea explicații mai concrete, întrebându-se ce se întâmplă cu gândirea când mintea coboară în inimă? De fapt, nu este vorba despre coborârea minții, ci despre concentrarea aten­ției, care trebuie fixată pe zona inimii atunci când spunem rugăciunea, dar obișnuit i se spune coborârea minții în ini­mă.

Sau ne putem întreba, dacă nu cumva ni se dedublează min­tea ‒ una rămânând rațională și alta duhovnicească? Nu se dedublează, fiindcă, de fapt, chiar avem două minți. Despre acestea am scris câte ceva într-una din zilele precedente: despre mintea‒logiky și despre mintea‒nous. Folosirea minții‒nous la rugăciune nu este ceva ușor de deprins sau mai bine zis de dobândit.

Părintele nostru Duhovnic ne îndeamnă spre (parafrazez): „un control riguros al atenției, o ținere în frâu a minții, fără direcții și atenții amăgitoare și mincinoase, un fel de «dre­saj» al minții, o adevărată «subordonare militară». Nu mintea să ne poruncească nouă ce să facem, ci invers. Gân­dul nostru să fie Hristos, iar mintea, primind porunca, să se supună. Toate acestea înseamnă luptă cu sinele, înseamnă silință, cum Însuși Mântuitorul ne spune: «Împărăția Ce­rurilor se ia de cei ce se silesc». Cu timpul, Dumnezeu va extinde puterea rugătorului și chiar momentele foarte solici­tante intelectual vor fi pătrunse de această rugăciune. Vor fi două lucrări care merg în paralel, și merg minunat, iar rugă­ciunea lui Iisus susține cealaltă lucrare. Dar cu toate aces­tea, încă nu este vorba despre o rugăciune a inimii.“

Și atunci, rugăciunea inimii cine o spune? Oare îngerul păzitor, sau chiar Duhul Sfânt? Cred că lucrurile devin apo­fatice, încercăm să dăm explicații unei taine. Să mulțumim Domnului dacă vom ajunge vreodată s-o auzim spunându-se singură în inima noastră. Atunci nu vom mai avea nevoie de răspunsuri.

Cele mai vizitate postări

Cuvânt înainte și Prefață

Imagine
 Postare cu prezentarea cărții: Cuvânt înainte   Aceste file de jurnal duhovnicesc ale lui M.N. nu sunt altceva decât frânturi de pași tremurați, înfrigurați, ră­niți, dar și frumoși și veseli ai întoarcerii Acasă, pline de dor și de lacrimile amare și urzitoare de pocăință. Dar sunt și pașii cercetători, cugetători și iscoditori pe meleagurile Țării Făgăduinței, în care curge miere și lap­te. E aici o cărare căutătoare a Împărăției celei Cerești, un drum al Emausului, a călătoriei cu Domnul, când arde inima în focul aruncat pe pământ, și o întâlnire cu Cel iubit. Este aici o Cântare a Cântărilor de iubire mistică, atât de veche și totuși atât de nouă, dintre Mirele Ceresc și Mireasa Inimă. Citind aceste file, care de 18 ani răzbat spre vremea de acum, trăiești puternic sentimentul participării la desco­perirea „arheologică” pompeiană, în structura sufletului ars, însă nu de lava nimicitoare, ci de focul cel care arde, dar nu mistuie, răspândind lumină necreată. ...
Continuare »

Mintea în inimă (2)

În continuare mă voi referi tot la probleme, să le zicem, teh­nice, privind rugăciunea neîncetată. Suntem obișnuiți să considerăm sediul minții-logiky ca fiind creierul, deci în zona capului. Dar ținând cont de zicerea „unde-ți este aten­ția, acolo îți este și mintea“ , ne dăm seama că mintea nu este legată organic de creier. Creierul este o memorie și un procesor de informații folosind materia, dar să nu uităm că sufletul pleacă cu toată informația procesată și memorată, atunci când părăsește trupul, deci fără suportul material. Se poate deduce că și mintea ‒ logiky aparține sufletului.  Înseamnă că sufletul are două minți cu așezări diferite în cadrul trupului: logiky în zona capului, iar nous în zona pieptului, (deși nu fixe, ci relative, după cu s-a văzut - logi­ki unde ne este atenția, iar nous unde ne este dragostea). Cele două minți, având funcții distincte, pot fi totuși armo­nizate spre o împreună lucrare a rugăciunii inimii. La înce­put împreună, apoi după un susținut e...
Continuare »

Să trăim în inimă

„Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“ (Evrei 11,1); „Iar dreptul din credinţă va fi viu“ (Romani 1,17) Să ne strămutăm în inimă, să fim cu totul în Dragoste, adică împreună cu Hristos în inima noastră. Cum să facem? Așa cum ne învață întreaga Scriptură și cum întărește Sf. Ap. Pavel: prin credință . Prin credință putem fi și noi acolo unde L-am chemat în rugăciune pe Domnul, deschizându-I astfel ușa inimii pentru a putea ajunge să cinăm împreună. Ne va ajuta și Harul primit prin Sfânta Împărtășanie, Care ne-a intrat în circulația sanguină și a ajuns și fizic în inimă. Să ajungem să spunem: mă aflu în două stări, sunt un om trupesc și mă găsesc într-un anume loc din punct de vedere fizic, iar metafizic sunt în inimă împreună cu Hristos. Cu Hristos Cel ce mă umple de dragoste, de bucurie, de liniște și pe Care nu vreau să-L mai pierd niciodată. El mi-a adus Harul rugăciunii neîncetate care se rostește atât de dulce acolo în inimă unde m-am ...
Continuare »