Spre pustia lăuntrică

„Milă voiesc, iar nu jertfă“ (Matei 9,13). A face milă, a milui, tot jertfă se cheamă, dar este o jertfă a dragostei, pe când Mântuitorul, în versetul de mai sus, se referă la jertfele de animale, caracteristice Vechiului Testa­ment. Dumnezeu nu are nevoie de jertfa noastră, noi însă avem, fiindcă făcând milostenii sau alte fapte ale dragostei, pentru semenii noștri, vom culege belșug de roade duhovni­cești. Jertfele făcute pentru aproapele nostru vor ajunge la Dumnezeu și ne vor ridica mai aproape de El. Mila, pacea, jertfa de laudă se cuvine să le aducem jertfă spirituală, așa cum promitem la Sfânta Liturghie când răs­pundem deodată cu strana „ Mila păcii, jertfa laudei “, înain­tea săvârșirii Sfintei Jertfe. Mila - ca semn al iubirii, pacea - ca semn al iertării și curățirii inimii, iar Slăvirea Domnului - ca laudă. Lăsarea voii, moartea față de păcat, rugăciunea neîncetată sunt jertfe aduse lui Dumnezeu și știm cu toții că nu se fac ușor, ba chiar sunt printre marile nevoințe. Ș...

Prin viața lor de pocăință, nevoință, rugăciune, dăruire, dra­goste și multe alte virtuți, cea mai mare dintre toate fiind smerenia, Sfinții s-au ridicat întru cele Înalte, dobândind Împărăția. Să privim, duhovnicește, spre viețile lor pentru a ne inspira și a-i urma pe calea îngustă a mântuirii. Chiar și marii sfinți s-au inspirat din viețile altor sfinți și în acest sens îl avem ca exemplu pe Sfântul Atanasie cel Mare care ne spune că doar amintindu-și de Sfântul Antonie cel Mare, îi este un mare câștig și că toți, care vor auzi sau citi despre el, vor dori să-i urmeze viețuirea, fiindcă mai ales monahi­lor le este o puternică pildă de nevoință. Ce mare folos pentru îndreptare și ce modele de viețuire ne aflăm prin citirea vieților Sfinților. Poate ne descurajează unele dintre faptele lor cu totul ieșite din comun, spunând că așa ceva nu putem face. Totuși, văzându-le izbânzile, să râvnim la virtuțile lor și așa Duhul ne va întări să agonisim și noi câte puțin, sau unii mai mult, di...

Ce bogăție de învățături putem primi citindu-l pe Sfântul dragostei și înțelepciunii, Gheron Iosif Isihastul ! Mă im­presionează de fiecare dată frumusețea și căldura cuvântului în duh filocalic ce ni-l dăruiește prin scrisorile către ucenici și ucenițe. Este aproape incredibil cât de mult a suferit pen­tru Hristos, nefiind silit de nimeni. Dragoste întrupată! Câtă candoare pentru Maica Domnului, împărtășită și nouă, gă­sim într-un pasaj din cartea Mărturii din viața monahală , pe care-l voi reda în continuare: „Toți sfinții au alcătuit laude pentru Maica Domnului. Eu n-am aflat până acum mai frumoasă și mai dulce laudă ca aceasta, pentru a i-o aduce în fiecare clipă: «Măicuța mea! Dulcea mea Măicuță! În mâinile tale să ajungă sufletul meu atunci când va ieși din trup, și prin mâinile tale să fie dat Creatorului său, Fiului tău Cel Unul-Născut.» Altceva nu dorim mai mult, Măicuța noastră, decât să ne dăm sufletul atunci când vom fi cuprinși de iubirea dumne­zeiască cea arzătoare, de ...

Am intenționat să scriu câteva cuvinte în sensul acestui su­biect, dar recitind și bucurându-mă nespus de frumusețea textului bunului și marelui Sfânt Nectarie de la Eghina , am renunțat și voi transcrie aici un crâmpei din gândirea Cuvioșiei Sale. „Cât de frumos este chipul celui credincios! Ce minunată este bucuria lui! Frumuseţea lui tainică te atrage, iar expre­sia feţei lui mărturiseşte credinţa în Dumnezeu. Calmul şi pacea ce se pot vedea pe chipul său sunt o reflectare a păcii ce se găseşte în sufletul său, în inima sa liniştită şi netulbu­rată de nimic. Bunătatea zugrăvită pe faţa celui credincios mărturiseşte despre curăţia conştiinţei sale. El se înfăţişează ca un om care s-a lepădat de tirania grijii permanente pentru cele lumeşti, grijă ce produce suferinţă sufletului, iar credinţa sa statornică în Dumnezeu este viu exprimată de trăsăturile chipului său. Credinciosul adevărat se arată a fi un om fericit. Şi este fericit pentru că are certi­tudinea originii divine a credin...

Ce mult mă ostenesc să mă îndreptățesc, argumentând și explicând, sau, dacă nu sunt ascultat, o fac în gând, să mă mai liniștesc, să-mi recâștig pacea și stima de mine însumi, atunci când dreptatea e de partea mea. Când știu că n-am greșit, de ce să mă las învinovățit, de ce să nu explic celor care zic că am greșit, că de fapt ei n-au înțeles ce am zis sau ce am făcut? Este o mare provocare să renunțăm la mândrie, adică să ne smerim și să acceptăm că am greșit, mai ales când n-am greșit. Pe moment poate pierdem, chiar și material, dar vom câștiga în final, fiindcă Dumnezeu nu lasă nerăsplătită sme­renia și ne va îndreptăți El. Mântuitorul, când a fost lovit în fața arhiereului, fără a avea vreo vină, a zis: „ Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? “ (Ioan 18,23). Dar apoi, n-a mai spus niciun cuvânt, suportând toate umi­lințele și chinurile. Cred că depinde cu cine și cum vorbim, iar dacă suntem amenințați sau loviți fizic, avem dreptul să...

Citind și recitind cartea Sfântului Porfirie Kavsokalivitul , am simțit de câteva ori că am primit aripi. Trăirea și modul narativ cu totul de excepție, optimismul, dragostea și liniș­tea ce le transmite, s-au mulat pe sufletul meu, iar dorința mea de a rezona cu cele expuse mă entuziasmează adesea. Voi da un citat, ceva mai lung, din cunoscuta lui carte Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele: „Când Îl afli pe Hristos, este de-ajuns, nu vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni unde este Hristos. Trăieşti în stele, în nemărginire, în cer împre­ună cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ împreună cu oamenii, cu animalele, cu toţi şi cu toate. Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipeşte. Eşti liniştit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frămân-tare, nici tristeţe, nici iad. Hristos este în toate gândurile tale, în toate faptele tale. Ai harul şi poţi suferi toate pentru Hristos. Poţi chiar şi să pă­ti...

Atât de multe cuvinte despre bucuria vieții, bucuria de a fi creștin, bucuria de a trăi încă de pe acum veșnicia, au fost rostite sau scrise de Sfinții lui Dumnezeu spre ajutorul omu­lui în a-și depăși tristețea ce-l cuprinde, parcă din ce în ce mai mult. Am găsit la Sfântul Ioan de Kronstadt astfel de cuvinte, o adevărată demonstrație de iubire a Creatorului și motivație pentru bucuria și mulțumirea din afară și dinlăun­tru ale omului dintotdeauna, cel pentru care au fost create toate: „Pământul pare o masă pregătită pentru cel mai variat și bo­gat ospăț. Privesc lumea, aşa cum a zidit-o Dumnezeu, des­coperind pretutindeni neasemuita dărnicie a Creatorului, vă­dită şi în felul cum a înzestrat natura. Pământul, cât este de întins, pare o masă pregătită pentru cel mai bogat, mai îm­belşugat şi mai variat ospăţ, aşa cum numai cel mai iubitor şi mai generos amfitrion putea să o pregătească. Adâncurile apelor oferă de asemenea omului hrană din belşug. Şi ce să mai vorbim despre animalel...

De multe ori am fost victimă a înșelării celui viclean, și chiar dacă aflasem că se întâmplă din cauza lipsei smereni­ei, n-am reușit prea multe în acest sens, întrucât smerenia nu se dobândește ușor, ba chiar cel mai greu dintre toate. „Înșelare este orice gând stăruitor care-ți spune că ești ceva, care te înalță fie și numai puțin deasupra aproapelui, sub orice motiv ar fi, credința că tu ai agonisit un dar (sau că-l vei agonisi) și după aceea, strădania prostească de a nu pierde darul. De pildă, ne închipuim că ne-am agonisit smerenia, și apoi ne străduim în mod egoist să nu pierdem darul prin tot felul de smerenii ridicole de care râde dracul de se îmbolnăvește.“ sursa citatului: Internet Să lăudăm cu evlavie pe Sfântul Apostol Andrei, azi prăz­nuit. „Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!“

„De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele“ (Ioan 14,15) Și nu numai pe cele care ne convin, ci pe toate. Pentru câte lucruri grele ne ostenim, despre care Mântuitorul n-a spus nimic și totuși ne străduim din răsputeri să le împlinim. Dar când este vorba de cuvântul Domnului, cu cât mai mult tre­buie să-l împlinim, mai ales că este vorba de mântuirea su­fletului? Avem oare ceva mai de preț decât sufletul? „Cum să lăsăm noi fie şi o singură osteneală pentru sufle­tul nostru, singura noastră avere pe care mormântul nesă­tul nu o înghite? “ ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici. Așadar, în acest fel, prin păzirea și împlinirea poruncilor, se poate cuantifica iubirea ce o avem pentru Hristos. Nu este de ajuns a spune „Doamne, Te iubesc!“, sau „Eu am o mare dragoste pentru Hristos“, ci este necesară osteneală multă spre a înfăptui ce ne-a cerut în mod expres Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Văzându-ne silința, ne va da și puterea necesară și o fărâmă din Dragostea Lui cea adevărată,...

Astăzi am recitit unele dintre multele scrieri ale Părintelui nostru Arsenie, apoi am revăzut filmul cu prezentarea pictu­rii de la Biserica Drăgănescu, prezentare făcută de Părintele Bunescu, pe care am avut privilegiul și onoarea să-l cunosc cu ocazia vizitei făcute cu soția la Drăgănescu, când cu deo­sebită amabilitate a venit cu noi la Biserică pentru a ne pre­zenta, cu multă răbdare, întreaga pictură. Am mai fost încă o dată cu fiul nostru, când la fel, cu multă amabilitate a venit să ne prezinte pictura. Mergând la casa Sfinției Sale să-l rugăm să ne arate Biserica, atunci cunos­cându-l și pe R., i-a spus că nu-i place de el fiindcă-i prea spiritualizat. A fost o glumă care ne-a picat bine. Amintiri de neuitat. Dumnezeu să-l odihnească pe Părintele Savian Bunescu împreună cu Sfinții, cu Părintele Arsenie, cu R. și cu E.! Am urmărit online Sfânta Liturghie și parastasul ridicat pentru Părintele Arsenie la Biserica Facultăţii de Teologie din Arad. Mai târziu am găsit pe net o fru...