Îndreptăţirea

Ce mult mă ostenesc să mă îndreptățesc, argumentând și explicând, sau, dacă nu sunt ascultat, o fac în gând, să mă mai liniștesc, să-mi recâștig pacea și stima de mine însumi, atunci când dreptatea e de partea mea. Când știu că n-am greșit, de ce să mă las învinovățit, de ce să nu explic celor care zic că am greșit, că de fapt ei n-au înțeles ce am zis sau ce am făcut?

Este o mare provocare să renunțăm la mândrie, adică să ne smerim și să acceptăm că am greșit, mai ales când n-am greșit. Pe moment poate pierdem, chiar și material, dar vom câștiga în final, fiindcă Dumnezeu nu lasă nerăsplătită sme­renia și ne va îndreptăți El.

Mântuitorul, când a fost lovit în fața arhiereului, fără a avea vreo vină, a zis: „Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?“ (Ioan 18,23).

Dar apoi, n-a mai spus niciun cuvânt, suportând toate umi­lințele și chinurile. Cred că depinde cu cine și cum vorbim, iar dacă suntem amenințați sau loviți fizic, avem dreptul să ne apărăm sau să cerem dreptate. Dar totuși lucrurile pot fi nuanțate.

Iată ce ne spune Sfântul Paisie Aghioritul: „Dacă ai putere duhovnicească, adică smerenie, primeşte cum că tu ai greşit. Silește-te să nu vorbeşti, lasă să te îndreptăţească Dumnezeu. Dacă nu vorbeşti tu, va vorbi Dumnezeu după aceea. Vezi, Iosif, atunci când fraţii lui l-au vândut, oare a spus: «Sunt fratele lor; nu sunt rob. Tatăl meu mă iubește mai mult decât pe ceilalţi copii ai lui»? Nu a vorbit, dar după aceea a vorbit Dumnezeu şi l-a făcut mai marele Egip­tului. Ce crezi? Oare Dumnezeu nu poate descoperi adevă­rul? Şi dacă Dumnezeu descoperă adevărul pentru folosul tău, bine. Dar dacă nu-l descoperă, tot pentru folosul tău va fi.“

Cele mai vizitate postări

Cuvânt înainte și Prefață

Imagine
 Postare cu prezentarea cărții: Cuvânt înainte   Aceste file de jurnal duhovnicesc ale lui M.N. nu sunt altceva decât frânturi de pași tremurați, înfrigurați, ră­niți, dar și frumoși și veseli ai întoarcerii Acasă, pline de dor și de lacrimile amare și urzitoare de pocăință. Dar sunt și pașii cercetători, cugetători și iscoditori pe meleagurile Țării Făgăduinței, în care curge miere și lap­te. E aici o cărare căutătoare a Împărăției celei Cerești, un drum al Emausului, a călătoriei cu Domnul, când arde inima în focul aruncat pe pământ, și o întâlnire cu Cel iubit. Este aici o Cântare a Cântărilor de iubire mistică, atât de veche și totuși atât de nouă, dintre Mirele Ceresc și Mireasa Inimă. Citind aceste file, care de 18 ani răzbat spre vremea de acum, trăiești puternic sentimentul participării la desco­perirea „arheologică” pompeiană, în structura sufletului ars, însă nu de lava nimicitoare, ci de focul cel care arde, dar nu mistuie, răspândind lumină necreată. ...
Continuare »

Mintea în inimă (2)

În continuare mă voi referi tot la probleme, să le zicem, teh­nice, privind rugăciunea neîncetată. Suntem obișnuiți să considerăm sediul minții-logiky ca fiind creierul, deci în zona capului. Dar ținând cont de zicerea „unde-ți este aten­ția, acolo îți este și mintea“ , ne dăm seama că mintea nu este legată organic de creier. Creierul este o memorie și un procesor de informații folosind materia, dar să nu uităm că sufletul pleacă cu toată informația procesată și memorată, atunci când părăsește trupul, deci fără suportul material. Se poate deduce că și mintea ‒ logiky aparține sufletului.  Înseamnă că sufletul are două minți cu așezări diferite în cadrul trupului: logiky în zona capului, iar nous în zona pieptului, (deși nu fixe, ci relative, după cu s-a văzut - logi­ki unde ne este atenția, iar nous unde ne este dragostea). Cele două minți, având funcții distincte, pot fi totuși armo­nizate spre o împreună lucrare a rugăciunii inimii. La înce­put împreună, apoi după un susținut e...
Continuare »

Să trăim în inimă

„Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“ (Evrei 11,1); „Iar dreptul din credinţă va fi viu“ (Romani 1,17) Să ne strămutăm în inimă, să fim cu totul în Dragoste, adică împreună cu Hristos în inima noastră. Cum să facem? Așa cum ne învață întreaga Scriptură și cum întărește Sf. Ap. Pavel: prin credință . Prin credință putem fi și noi acolo unde L-am chemat în rugăciune pe Domnul, deschizându-I astfel ușa inimii pentru a putea ajunge să cinăm împreună. Ne va ajuta și Harul primit prin Sfânta Împărtășanie, Care ne-a intrat în circulația sanguină și a ajuns și fizic în inimă. Să ajungem să spunem: mă aflu în două stări, sunt un om trupesc și mă găsesc într-un anume loc din punct de vedere fizic, iar metafizic sunt în inimă împreună cu Hristos. Cu Hristos Cel ce mă umple de dragoste, de bucurie, de liniște și pe Care nu vreau să-L mai pierd niciodată. El mi-a adus Harul rugăciunii neîncetate care se rostește atât de dulce acolo în inimă unde m-am ...
Continuare »