Sfinții
Prin viața lor de pocăință, nevoință, rugăciune, dăruire, dragoste și multe alte virtuți, cea mai mare dintre toate fiind smerenia, Sfinții s-au ridicat întru cele Înalte, dobândind Împărăția. Să privim, duhovnicește, spre viețile lor pentru a ne inspira și a-i urma pe calea îngustă a mântuirii. Chiar și marii sfinți s-au inspirat din viețile altor sfinți și în acest sens îl avem ca exemplu pe Sfântul Atanasie cel Mare care ne spune că doar amintindu-și de Sfântul Antonie cel Mare, îi este un mare câștig și că toți, care vor auzi sau citi despre el, vor dori să-i urmeze viețuirea, fiindcă mai ales monahilor le este o puternică pildă de nevoință.
Ce mare folos pentru îndreptare și ce modele de viețuire ne aflăm prin citirea vieților Sfinților. Poate ne descurajează unele dintre faptele lor cu totul ieșite din comun, spunând că așa ceva nu putem face. Totuși, văzându-le izbânzile, să râvnim la virtuțile lor și așa Duhul ne va întări să agonisim și noi câte puțin, sau unii mai mult, din minunatele lor înfăptuiri.
Vom putea învăța din viețile Sfinților, atunci când avem căderi duhovnicești, modul de revenire din cădere și aflarea liniștii pierdute. Sfântul ca model devine ceva necesar nevoitorului în strădania lui spre virtute, întrucât, imitarea îi întărește voința și nădejdea, văzând că se poate. Pilde de urmat găsim din ce în ce mai multe cu cât citim mai mult din viețile Sfinților, deoarece fiecare dintre ei era înzestrat sau a dobândit calități și virtuți diferite. O trăsătură comună a sfințeniei ar fi părăsirea păcatelor și dobândirea virtuților.
Să ne ajute Dumnezeu să reușim și noi câte ceva!
