Indignarea

De multe ori ne indignăm până la suferință, cu mânie, poate și cu dispreț (să nu fie!), ca un fel de revoltă a sufletului, din pricina unor nedreptăți, a unor aspecte lipsite de demni­tate văzute la oameni, sau a unor părelnice impresii ce ni le facem despre cunoscuți sau necunoscuți. Ce bine le facem prin asta, cu ce-i ajutăm? Este doar vorba despre părerea su­perioară pe care o avem despre noi, criticându-i (de mine vorbesc). Este o critică spusă sau gândită despre ceilalți, cu urmări negative asupra propriului suflet și care ne aduce su­ferință. Iată ce ne spune Sf. Porfirie Kavsokalivitul în acest sens:

„Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nicio acuzație nedreaptă ce ți s-ar aduce. Este un lucru rău. Și răul începe prin gânduri rele. Când te amărăști și te indignezi, fie doar cu gândul, îți strici atmosfera duhovnicească. Împiedici Sfântul Duh să lucreze și îngădui diavolului să mărească ră­ul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubești și să ierți, alungând de la tine orice gând rău.

[...]

Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalți, pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înșine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilință ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.“

Există totuși o limită a neindignării, atunci când este vorba de erezie sau de hulă la adresa lui Dumnezeu Cel în Treime, a Sfinților, a icoanelor și a orice înseamnă dogmă și credin­ță ortodoxă. Atunci avem datoria să luăm atitudine, să dăm mărturie.

Ne mai putem indigna sau supăra pe păcatele noastre, pe gândurile pătimaşe şi iubitoare de plăceri, așa după cum „ne învaţă Proorocul David zicând: «Mâniaţi-vă, dar nu greși­ţi» (Ps. 4, 4); adică aprindeţi mânia asupra patimilor voas­tre şi asupra gândurilor rele şi nu păcătuiţi săvârşind cele puse de ele în minte. Acest înţeles îl arată limpede cuvântul următor: «pentru cele ce ziceţi întru inimile voastre, în aş­ternuturile voastre vă pocăiţi» (Ps. 4, 4)“ (Sfântul Ioan Casian)

Să ne ajute Dumnezeu, după mare mila Sa, să împlinim cele bune și de folos pentru mântuire!

Cele mai vizitate postări

Cuvânt înainte și Prefață

Imagine
 Postare cu prezentarea cărții: Cuvânt înainte   Aceste file de jurnal duhovnicesc ale lui M.N. nu sunt altceva decât frânturi de pași tremurați, înfrigurați, ră­niți, dar și frumoși și veseli ai întoarcerii Acasă, pline de dor și de lacrimile amare și urzitoare de pocăință. Dar sunt și pașii cercetători, cugetători și iscoditori pe meleagurile Țării Făgăduinței, în care curge miere și lap­te. E aici o cărare căutătoare a Împărăției celei Cerești, un drum al Emausului, a călătoriei cu Domnul, când arde inima în focul aruncat pe pământ, și o întâlnire cu Cel iubit. Este aici o Cântare a Cântărilor de iubire mistică, atât de veche și totuși atât de nouă, dintre Mirele Ceresc și Mireasa Inimă. Citind aceste file, care de 18 ani răzbat spre vremea de acum, trăiești puternic sentimentul participării la desco­perirea „arheologică” pompeiană, în structura sufletului ars, însă nu de lava nimicitoare, ci de focul cel care arde, dar nu mistuie, răspândind lumină necreată. ...
Continuare »

Mintea în inimă (2)

În continuare mă voi referi tot la probleme, să le zicem, teh­nice, privind rugăciunea neîncetată. Suntem obișnuiți să considerăm sediul minții-logiky ca fiind creierul, deci în zona capului. Dar ținând cont de zicerea „unde-ți este aten­ția, acolo îți este și mintea“ , ne dăm seama că mintea nu este legată organic de creier. Creierul este o memorie și un procesor de informații folosind materia, dar să nu uităm că sufletul pleacă cu toată informația procesată și memorată, atunci când părăsește trupul, deci fără suportul material. Se poate deduce că și mintea ‒ logiky aparține sufletului.  Înseamnă că sufletul are două minți cu așezări diferite în cadrul trupului: logiky în zona capului, iar nous în zona pieptului, (deși nu fixe, ci relative, după cu s-a văzut - logi­ki unde ne este atenția, iar nous unde ne este dragostea). Cele două minți, având funcții distincte, pot fi totuși armo­nizate spre o împreună lucrare a rugăciunii inimii. La înce­put împreună, apoi după un susținut e...
Continuare »

Să trăim în inimă

„Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“ (Evrei 11,1); „Iar dreptul din credinţă va fi viu“ (Romani 1,17) Să ne strămutăm în inimă, să fim cu totul în Dragoste, adică împreună cu Hristos în inima noastră. Cum să facem? Așa cum ne învață întreaga Scriptură și cum întărește Sf. Ap. Pavel: prin credință . Prin credință putem fi și noi acolo unde L-am chemat în rugăciune pe Domnul, deschizându-I astfel ușa inimii pentru a putea ajunge să cinăm împreună. Ne va ajuta și Harul primit prin Sfânta Împărtășanie, Care ne-a intrat în circulația sanguină și a ajuns și fizic în inimă. Să ajungem să spunem: mă aflu în două stări, sunt un om trupesc și mă găsesc într-un anume loc din punct de vedere fizic, iar metafizic sunt în inimă împreună cu Hristos. Cu Hristos Cel ce mă umple de dragoste, de bucurie, de liniște și pe Care nu vreau să-L mai pierd niciodată. El mi-a adus Harul rugăciunii neîncetate care se rostește atât de dulce acolo în inimă unde m-am ...
Continuare »